Poveste dintre doua lumi

Budimex cardiologie Bucuresti

De a lungul timpului am avut cativa medici care ne au indrumat in cresterea Mariei, unii dintre ei realmente buni. Acum stiu cu siguranta ca cel putin doi dintre ei au inteles de la inceput ce ne asteapta si au reactionat asa cum era normal. Realist- adica. Acesti doi medici sunt Horatiu Suciu la Targu Mures si dr. Mihai Craiu la Bucuresti. In ceea ce priveste cardiologia, am preferat sa facem controalele de rigoare in Belgia si in Germania, iar acasa la Budimex.

Am preferat Budimex-ul din cauza internarilor repetate pentru kineto, in Robanescu, incercand sa urmarim in acelasi timp daca efortul fizic are vreun efect negativ asupra inimii.
De multe ori ne-am internat cu diverse alte probleme decat inima, dar care din cauza inimii puteau fi grave. Oricum, in Budimex am mers intotdeauna la Dl. Dr. si Profesor Doru Dumbrava.

Cardiologia in Budimex este la etajul cinci, pe vremea cand era bebe si nu evolua in nici un fel fizic, obisnuiam sa mergem la Dr. Cristina Olteanu in Grigore Alexandrescu. Dna. Dr. este printre putinii specialisti in cardiologie din Bucuresti si coada era, o mai fi inca, pana spre poarta. Dna. Dr. a fost de parere la un moment dat ca ce s-a facut in Belgia nu era in regula, cu Maria intr o criza care parea cardiaca, cu ochii umflatzi de edeme si cianotica,cu o evidenta necesitate de conectare la oxigen, nemancata de doua zile, am stat doua ore la coada, ca era si Dr. Vanini la preselectie, dupa care, cu nush cum se numeste sedativul, ,ca am un lapsus, in fund, am leganat-o pe banca din curte o jumatate de ora, sa adoarma chipurile, cand copilul in viatza lui nu mi-a adormit in bratze. Din fericire era vara, ca vara nu-i ca iarna stie toata lumea, totusi habar nu am cum decurg lucrurile iarna pe acolo. Nervoasa ca bebe nu doarme si nu poate sa urmareasca ce se intampla, ne-a trimis acasa, sa scoatem nu stiu ce, sa bagam tromboass si sa revenim intr-o saptamana. In brate aveam copil cianotic si nemancat, cu fata tumefiata de edeme. Am internat-o la urgentze in iomc, si nu am mai trecut pe acolo pana in zilele noastre. Dr. Craiu a scris in Belgia, si de acolo i-au transmis ca foarte probabil e o infectie. A fost o infectie. Intr-o saptamana in care am fi stat acasa foarte probabil am fi pierdut-o. Am stat atunci o luna in iomc si Dr. Craiu a reusit sa o puna pe picioare. De altfel, a fost si primul medic care ne-a spus ca are nevoie de recuperare. Si nu pot sa uit ca un dr cardiolog nu a schitat nici cel mai mic gest de internare.

Cardiologia in Budimex este ca peste tot, aglomerata. Eu acasa nu am gasit cardiolog competent in afara spitalului, cu cabinet propriu, la care sa nu platesti, ca platesc asigurarile. Ai ca alternativa policlinicile de cartier, si eforie pentru copii acum de a dreptul sinistra - pentru cei care nu au vizitat-o de mult.

La parter te inregistrezi si primesti o foaie. Daca esti in urgentza si acceptat la internare, te despoi la parter de toate cele lumesti, primesti pijama/ capot regulamentare si te inregimentezi in randul mamelor cu punga de toale in mana, slapi si copil cu branula in brat/ cap. Mai tarziu, dupa ce ai pat cu separeu sau pat comun, dupa locuri si buget, mai putin in functie de boala, vine si doctorul sa ti faca fisa. Fisa se face de fiecare data cand vii, desi au computer, nici in computerul doctorului cardiolog nu poti sa gasesti o fisa a evolutiei unui copil cardiac de la inceputuri pana in prezent, dovada ca era computerului desi prezenta, lipseste cu desavarsire.

La etajul patru se fac ecografii cardiace, pentru cei din interiorul spitalului sau cu trimiteri si din afara. Doctorul cardiolog urmareste si observa, si un asistent scrie pe o hartie ce vazu doctorul. Am purtat cu mine prin lume aceste hartii si nimeni nu a inteles nimic. Odata, demult, la o internare, am vrut sa aflu de ce Maria nu se misca asa cum o face un bebe normal, e din cauza inimii sau neurologic. Inca nu am aflat. Atunci insa am facut mai multe investigatii printre care o ecografie transfontanelara, la un doctor din spital. Asa am aflat ca avem hidrocefalie. In zilele noastre, in Germania, doctorii au vazut transfontanelarele de atunci si am aflat iar ca nu avem hidrocefalie


Spitalul are un ritm obisnuit, mamele cu puii lor, fiecare in pat, daca are noroc, daca nu mama cu pui cu tot in patut cu zabrele. In zilele de vara este aproape irespirabil si am dormit o saptamana cu cearsafuri umede peste patut. Intr-o perioada de care imi aduc aminte cu oroare, dintr-un motiv absolut necunoscut, la miezul noptii se facea strigarea la tratament, adica nu mai veneau sa vare pe vena sau gura tratamentul, se dadea trezirea si te aliniai frumos la coada cu copil somnoros sau plangacios, sa ajungi la asistenta. Trezirea nu se facea asa in vreun fel delicat, sau cu clopotzelul sau cu sirena. Una urla din toti rarunchii ''sa viiiiiinnnnnaaaa mamele la tratament'' sau cam asa ceva. Sper ca spitalul a fost recunoscator si i-a platit ''sporul''de voce. Cu copilul deja ingrozit asteptai in coada sa-ti vina randul la tratamentul facut in graba si neglijent, si nu-ti ramanea decat sa te rogi la Doamne Doamne sa fie cel corect si nu al vecinului bolnav de alte boli.

Medicul face o tura dimineaza, in jur de opt, vede si stabileste tratamentul pentru ziua in curs si daca ai un pic de vlaga-n tine poti sa afli si de ce boala sufera momentan copilul. Mai tarziu vine micul dejun si esti iar strigat la interval sa te alimentezi, coada, cana, castronul si copilul intr-un brat daca nu ai alternative. Mancare normala de spital. Peretii albi, var sau faianta, patuturi vechi, ruginite si re-re-vopsite, lenjeria, odata alba, ingalbenita de vreme si pe alocuri rupta de clor si spalat, pe pereti uneori incercari timide de a inveseli atmosfera cu ceva ce seamana a desene de copii.

Mamele sunt uneori din Bucuresti, de multe ori de prin alte orase si fiecare are o poveste trista de spus. Rareori stiu exact de ce sufera copilul. E suficient ca stie doctorul. Poate aceasta lipsa de minima cultura medicala este cea care incurajeaza acest mod invechit de a privi doctorul ca pe Mesia. Modul rugator – rusinos de a afla ''ce are copilul don’ doctor? '' este cel care incurajeaza atitudinea medicilor de a nu informa exact care e starea copilului in acel moment, ca si asa daca-i spune pierde timpul degeaba.
In ceea ce-l priveste pe bunul nostru doctor si profesor, (eu asa am aflat ca este, bun, adica!) exceptand cazurile in care era evident ca Maria are o viroza, diaree, gripa sau altceva de tratat momentan, legat de conditia ei cardiaca de la dumnealui nu am aflat nimic, este in general monosilabic si trebuie sa ai calitati de medium ca sa afli ce gandeste Si nici vreun sfat de bine sau rau nu am primit. Nicidecum sa pomeneasca vreodata ca post-Fontan pot veni nenorociri cu carul, poate se astepta sa stiu: era ''bine''in general si acest ''bine'' invariabil ne-a tinut mai legati decat Dr. Olteanu cu ''nu vedeti, doamna, ca nu evolueaza, nu functioneaza Glennul!'' (Glenuul functioneaza perfect si in zilele noastre, ca si restul circulatiei ulterior completate. Maria are o jumatate de inima perfecta, dar o juma de plaman bolnav); cu parametriii ecografici in brate, ieseai din cabinet cam tot cum ai intrat. Pozitia dumnealui fata de boala cardiaca este neutra, nu il ''vad'' sub nici o forma transpirand la vreo resuscitare, presupun ca daca mori, da usor dezamagit din umeri, ''la urma urmei suntem toti muritori''. Cert este ca nu am vazut niciodata pe fatza domniei sale nici cel mai mic semn de emotie, ca sa zic asa, interes sau, macar, curiozitate stiintifica, in fatza actului medical in sine, vazand rezultatul unei operatii care se face in tara doar teoretic. M-am intrebat adesea in ce fel transmite stiinta sa studentilor, fara emotie si fara entuziasm. Poate ma insel, ce stiu eu? Am cunoscut un singur mare Profesor, nu am prea avut ocazia sa cunosc multi, se numeste Ianculescu, si la apusul carierei sale in Facultatea de Medicina avea aceeasi pasiune ca si la inceput, vorbea cu dragoste si cu entuziasm despre medicina in acei ani dinainte sa plece din tara. Ma refer la Dr. Ianculescu-tatal.
Legat de Dl. Dr. al nostru, nici macar nu am indraznit sa pun intrebari stupide ca de exemplu: nutritie, ce e profilaxia endocarditei, la ce ne putem astepta, educatia medicala a parintilor este foarte importanta afara, si alte lucruri pe care orice mama cu un copil cardiac afara le afla in primul rand de la medicul cardiolog, apoi din brosura spitalului de la externare, si daca are nevoie de informatii in plus pleaca cu toata familia ei la centrul de reabilitare .
In orice caz, nu m-as fi dus in alta parte pentru simplul motiv ca peste tot e la fel, si uneori mai rau.

Sper sa nu ne mazileasca de tot.

Despre restul personalului, numai de bine. Sa te fereasca sfantul sa ajungi in gura vreunei asistente, rareori scapi de vreun ''mamico, fa si drege''! rastit, grija fata de ''binele si confortul mamei si copilului'' este absenta, dar poate fi motivata si devine brusc induiosatoare. Tonul este intotdeauna voit rastit si autoritar, chiar daca te cheama in acte infirmiera, si notiunea de prestari servicii medicale nu exista in fisa lor de lucru. Sau nu exista de loc. Chiar si o cana de apa fiarta sau incalzita in bucataria comuna, sau schimbarea lenjeriei de pat, in caz ca a vomitat copilul, iti da senzatia penibila ca esti dator. Copiii mai maricei se plimba in voie intre sectii cu diferite boli, cu mucii curgand si bandajele de la branula murdare. Familiile numeroase fac vizita in grup organizat, manelele razbat din toate colturile, presupun ca numai cei proaspat operati mai opresc din cand in cand muzica, iar telefoanele taraie insistent si incontrolabil, zeci de fuste colorate se bataie pe scari in sus si-n jos, e o circulatie practic inepuizabila, fara drept la somn de amiaza, aer curat si liniste.

Acolo te duci si ai noroc daca esti primit, esti si mai norocos daca ai un diagnostic si tratament corect, iar daca ai scapat ti-a pus Dumnezeu mana-n cap.

Acolo insa sunt si unii medici care au facut si fac inca istorie, in ciuda conditiilor medicale precare in care lucreaza. Niste oameni care ar fi facut istorie si pe afara, dar care aleg sa ramana eroi necunoscuti, sau mai degraba ne-recunoscuti, recunoastere inseamna mai mult decat recunostinta pacientului, inseamna un loc intr-o lume medicala marcanta, inseamna un trai mai mult decat decent, acces la tehnica de ultima ora, un cuvant greu in lumea universitara, poate si vreo statuie a comunitatii recunoscatoare impreuna cu cec-ul de rigoare, toate astea in Romania manelista sunt nesemnificative.

Dat fiind ca boala Mariei a devenit din ce in ce mai costisitoare acasa, iar rezultatele unor tratamente ramaneau incerte, ma refer la kineto, si nici-o posibilitate de a afla ce are din punct de vedere neurologic decat prin RMN pe care nu am avut curajul sa-l facem, am hotarat sa ''trecem'' granita spre Munchen, sperand in acelasi timp ca as putea sa gasesc si un soi de kinder (gradinita) unde ar putea ramane in siguranta ca sa pot lucra. Acasa nu exista asa ceva, nu pentru copiii cardiaci, nici cu personal medical autorizat, nici cu vreun soi de personal calificat. Exista asa numitele centre unde te indruma comisia de handicap. Dupa ce am vazut un astfel de centru m-am hotarat brusc, si cu mult mai mult curaj decat pana atunci, sa plecam.

Cand se lasa noaptea peste Budimex, parcarile pline de masini de lux se golesc, magazinele din curte cu preturi triple sau cvadruple isi fac stocurile, romii veniti la operatii de departe se pregatesc de innoptat in Jeep-uri dupa ce au luat masa in iarba verde, deja imbacsita de ramasite de mancare, cutii, sticle goale si alte deseuri menajere. Cate un caine aduna ce a mai ramas. Cate un cersetor priveste de peste gard pofticios la resturile insfacate de caine. Mai sunt si altii veniti de departe, dar dorm in Dacii harbuite sau in gazda la vreo ruda. Spitalul nu are nici o posibilitate de cazare pentru rudele bolnavilor veniti de departe. Budimexul este unul dintre cele mai mari spitale de copii din Romania, daca nu o fi cumva cel mai mare.

Spre norocul si bucuria noastra nu a trebuit sa ne cazam niciodata in Budimex la terapie intensiva, de unde au razbatut pana afara niste povesti de groaza, pe care, spre linistea unora nu le mai redau, ca nu sunt din sursa directa.